Biserica Studentilor

Rutina zilei de ieri şi mâine

Sunt cu prietenii pe o terasă, soarele îmi intră în ochii şi încerc să-mi caut ochelarii în geantă…e doar un vis,dar soarele chiar bătea în geamul de la cameră, e semn că-i dimineaţa. Alarma sună din cinci în cinci minute, a trecut deja mai mult de jumătate de ora de când încerc să mă conving, că ar fi timpul să mă ridic din pat, e ora 8 şi somnul parcă mi-e mai dulce, of incă cinci minute de aş mai putea sta. Mă trezesc, îmi fac un duş grabită în speranta că genele o să mi se dezlipească, mănânc ceva pe fugă şi apoi plec grabită spre facultate, azi merg la bibliotecă. Mereu acelaşi traseu. O rutină care mă face să uit că pe langă faptul că sunt om şi socializez, mai sunt şi creştin. Trec pe langă Catedrală sau pe langa vreo bisericuţă aşezată în colţ de stradă, oarecum strategic îndemnându-te parcă să-i calci pragul, să cumperi o lumanare şi pentru câteva secunde să-ţi scoţi din minte orice lucru care până atunci te-ar fi nemulţumit sau te-ar fi ţintuit într-o lume a gândurilor cotidiene. Suntem prea grabiţi să zâmbim măcar, prea adormiţi să ne vedem, prea iritaţi să vorbim, prea maturi să glumim, suntem prea oameni şi uităm frumuseţile vieţii.

Prima fărâmă de credinţă

Îmi amintesc şi acum cum bunica mă ţinea de mană şi îmi călauzea primii paşi în ale credinţei, în fiecare duminică şi în zilele de sărbatoare, când era slujbă la biserică. Ea mi-a luat mânuţa dreaptă şi m-a învăţat să-mi fac semnul Sfintei Cruci, cum să îngenunchez atunci când părintele zicea Crezul si cum să mă rog. Rugăciunile de atunci erau scurte şi spuse din inimă, mă rugam pentru părinţii mei să fie sănătoşi şi să mă poată îngriji, pentru buni, să trăiască cât mai mult ca să fie alături de mine şi când o să fiu ,,mare’’, cam aşa sunau rugăciunile mele. Se pare că Dumnezeu mi-a ascultat ruga, buni este şi acum aproape de sufletul meu, deşi este departe vorbim în fiecare zi la telefon.

Azi ma opresc la altă uşă

Sunt în faţa Operei Romane , vin dinspre casă şi mă îndrept grabită spre facultate, ea stă în faţa mea, parcă mai frumoasă decât atunci când am văzut-o prima oară, Soarele o face să stralucească, azi mai mult decât de obicei, studenţii o înconjoară ca nişte flori pe scările care duc spre intrare. Unii intră, alţii poposesc pe scarile care par un loc bun de odihnă şi de regasire.
Ea îşi aşteaptă liniştită trecătorii, neclintită, la fel de mareaţa şi strălucitoare chiar dupa încercările revoluţiei, urmele de gloanţe se văd ca nişte riduri, dar care nu o îmbătranesc, ci îi dau un aer misterios care nu se duce o dată cu trecerea timpului. Este clădirea care îţi ia ochii în oricare parte a centrului te-ai afla, este ca un punct de reper pentru cei pierduţi pe straduţele oraşului. O vezi, ea e acolo şi te simţi în siguranţă, nu te mai simţi ratăcit nici macăr în multitudinea de gânduri care ne strabăt mintea. Ajung la trecere şi merg în stânga, e doar drumul spre facultate, un drum bătut de ataţia şi atâţia studenti.
Cerul parcă îşi adună norii, s-a anunţat cod galben în zona de vest a ţarii, dar parcă nu-mi vine să cred, mai ales că soarele străluceşte cu atâta putere.
Parcă îmi număr paşii şi sunt din ce în ce mai mulţi, e agitaţie în jurul meu, aştept să se facă verde la semaforul din faţa Universităţii. Multă lume în facultate, un curs festiv, dar îmi văd liniştită de drumul meu prin mulţime, mă pierd rapid printre rânduri şi intru pe coridorul înspre oaza mea de linişte, sau cel puţin aşa credeam eu, eram fericită să văd mai multă lume decât de obicei, dar nu azi, azi căutam linişte şi o carte bună. M-am aşezat langă un geam şi stăteam la prima pagină, nimic nu mă mai îndemna să citesc, îmi pierdusem gândurile în mulţime şi au rămas acolo…norii parcă erau din ce în ce mai rapizi. Citesc câteva pagini şi ochii îmi fug la geam, căutam ceva, a da… mi-am amintit, îmi căutam gândurile rătăcite.
M-am ridicat încet de pe scaun, l-am aranjat şi în cea mai mare linişte am parasit sala de lectură, acolo am lăsat cartea promitându-mi că am să ma întorc. Nu avem o destinaţie anume, ştiam doar că nu eram în stare să citesc, am ieşit din clădire şi pe scări mi-am amintit că undeva pe străduţele din spatele Universităţii este o biserică, nu una oarecare, ci Biserica studenţilor, oare câţi dintre colegii mei de breaslă ştiu că se numeşte aşa, că de văzut, au văzut-o în anul I de facultate când făceam sport şi trebuia să alergăm chiar prin faţa ei, aşa am cunoscut-o eu. Pare o biserică unde nu merge decât preotul. Încă în costrucţie şi fără suficiente fonduri pentru finalizare. Într-o zi după ora obişnuită de sport, arhitectura m-a făcut să mă intorc pentru a afla cat mai multe detalii despre biserică.

Biserica Studenţilor

Asemănătoare la exterior cu Biserica domnească ,, Sfântu Nicolae’’ din Curtea de Arges construită în secolul al XIV-lea, are ziduri groase de un metru, din cărămidă şi podele de piatră, fiind construită în stilul architectural bizantin numit cruce greacă înscrisă, din acest punct de vedere, construcţia este unică în Timişoara. Mai ştiu că proiectul bisericii a fost realizat de Serban Sturza.
O biserică modestă care se bucură de fiecare credincios care îi calcă pragul, slujbele încă se ţin în demisol, fiindcă nu s-au finalizat scările de acces. Preotul Marius Ioana este foarte înţelegător şi stă de vorba cu studenţii. El nu cere bani: nici pentru biserica, nici pentru alte servicii religiaose. Îi poţi lăsa câţi bănuţi doreşti, îi primeşte cu un zâmbet senin şi îţi mulţumeşte din toată inima.Nu aveam prea mulţi bani, dar am lăsat acolo o parte din ei zicând că nu sunt bogată că doar sunt studentă şi el zâmbind mi-a zis: ,,studenţii nu sunt săraci, bogăţia sufletului le este mare’’Întrebat ce mai construieşte la biserică, el răspunde răspicat ,,Nu eu construiesc biserica, ci credincioşii. Rolul meu este să construiesc biserici în oameni’’.
Azi în biserică nu erau mulţi credincioşi, m-am rugat preţ de câteva minute, am lăsat câţiva banuţi şi mă grăbeam să plec spre casă, pentru că stropii de ploaie nu iartă pe nimeni.
Mare mi-a fost uimirea să văd cum în câteva minute norii s-au împraştiat şi pe cer strălucea iar soarele. Mulţumesc Doamne, că faci minuni în fiecare zi!

Cum e sa ai Parisul la picioare

Dacă ai vizitat Parisul şi nu ai făcut o vizită a turnului Eiffel, înseamnă că excursia ta nu a fost completă. Imaginea pe care ti-o oferă de la ultimul etaj este mai mult decât o panoramă a întregului oraş. Fiecare centimetru pe care îl observi este calculat cu precizie, de sus se văd numai triunghiuri care fac un întreg. Oraşul parizian pare de sus o cetate albă.

Chiar student de eşti, vizitează ce-ţi doreşti!

Unul dintre cele mai importante oraşe din Turcia, Istanbul.

Oraşul care îşi păstrează tradiţiile neschimbate odata cu trecerea timpului. Jumătate din oraş fiind situat în partea europeană, iar cealaltă jumatate în cea asiatică, fiind despartită de stramtoarea Bosfor.

Denumit şi Poarta spre Orient, oraşul te primeşte cu un aer plin de tradiţie şi cultură.

Chiar dacă eşti student şi banii nu-ti fac portofelul să nu se mai închidă, dacă treci pe aici nu poti să nu te opreşti la cele două moschei: Hagia Sofia şi Moscheea Albastră.

Hagia Sofia a fost la început biserica ortodoxă, apoi moschee şi in cele din urma ea a devenit muzeu, fiind una dintre cele mai grandioase cladiri din istorie, iar Moscheea Albastră este singura moschee cu şase turnuleţe şi una dintre cele mai mari atracţii din Istanbul. Nu poţi să treci pe acolo fară să le calci pragul, însă trebuie să te descalţi înainte!

Un alt punct de atracţie turistică este Turnul Galata, el îţi poate oferi o privelişte de neuitat a oraşului, iar Podul Galata este cel mai vechi pod, unde turcii îşi petrec timpul pescuind.

Toate acestea pot fi văzute şi în miniatură în Parcul Miniaturk, fiind parcul cel mai mare de acest gen din lume. Construcţiile sunt realizate dintr-un material de plastic rezistent la orice tip de vreme. Sunt multe de vizitat, dar nu poţi rata pentru nimic in lume Marele Bazar, este una dintre cele mai mari pieţe acoperite din lume, avand 60 de strazi şi 5000 de magazine, cel mai important centru comercial al oraşului. Nu ieşi de acolo fară să-ţi iei macar un suvenir şi o bună oportunitate să-ti arăţi talentul de bun negociator, pentru că acolo preţurile nu sunt afişate, ci totul se negociază.

Ceaiul tradiţional, narghileaua şi mâncarea bună te face să te gandeşti la urmatoarea vizită în oraşul negocierilor.